Pepene galben

Sunt stangace cand contextul/eticheta impune sa fac o urare unei persoane care nu mi-e apropiata. La fel de stangace sunt si cand subiectul urarilor sunt eu. Si asta nu pentru ca as avea ceva cu respectivul, ci pentru ca imi pare un formalism gol, sec. Rar uram/primim urari cu tot sufletul. In general e mai degraba un consens tacit intre cei doi: primul spune ce se cuvine, al doilea multumeste „placut surprins”.

Cateodata evit sa pun mana pe telefon si sa spun cuiva „la multi ani” tocmai pt ca ma irita cliseul/conventia in sine. Nu inseamna ca apreciez mai putin persoana respectiva sau ca nu-mi pasa. Totusi, decizia de a nu suna, va transmite fix asta.

Nu ma simt confortabil nici cand se asteapta de la mine un hohot de ras sau o bucurie exacerbata – ca o confirmare ca am savurat o gluma/supriza. Incerc, fiindca ma sacaie sa intuiesc dezamagire/iritare in ochii celor care se simt nerasplatiti. Esuez insa. Pe fata mea se citeste mai mereu exact ce simt si m-am dovedit in mod repetat incapabila sa mimez altceva. Am 2 explicatii pentru lipsa de reactie exploziva:
– nu-mi iese mereu treaba cu exteriorizatul.
– nu rezonez cu toti oamenii. Prin urmare, in preajma unora nu rad usor si nici nu ma pot emotiona.

Concluzie: .

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria personale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s